Denkbar

Constiinta-Secretul succesului

09 Jun 2020 Bernhard
Succesul începe cu modul tău de a gândi

Buna seara doamnelor si domnilor. As dori sa o incep aceasta seara cu o intrebare: sa presupunem ca sunteti de neinvins, dar considerati ca nu sunteti. Cate lupte ati putea oare evita? Niciuna. Sa presupunem acum ca nu sunteti invincibil dar aveti impresia ca sunteti. Cate lupte credeti ca puteti evita acum?

Dati-mi voie sa va spun o poveste. Acum peste 1400 de ani, traia intr-o provincie din Korea un tanar pe nume Won Hyo. in timpul unui razboi civil, a vazut cum multi dintre prietenii sai au fost ucisi si multe case au fost distruse. Coplesit de golul lasat de aceasta viata, a plecat in munti pentru a duce o viata de pustnic. Cu toate ca respecta toate canoanele, nu i s-a deschis adevaratul inteles al Dharmei. Crezand ca va gasi un maestru in China, si-a legat traista si a plecat la drum.

Multa vreme a calatorit prin pustiul nordic – mergea ziua si se odihnea noaptea. O data s-a oprit la o oaza unde cresteau cativa copaci. Obosit, s-a prabusit sub unul din ei si a adormit. In timpul noptii, s-a trezit fiindu-i sete. in bezna, a bajbait cu mainile in cautare de apa si a gasit o cupa. A ridicat-o, si auzind apa clipocind in ea, a baut. Era delicioasa. si-a impreunat mainile si s-a inclinat drept multumire.

Dimineata s-a trezit si a vazut ca ceea ce crezuse a fi o cupa, era de fapt un craniu sfaramat, plin cu sange inchegat, de al carui maxilar atarnau bucati de carne uscata. In apa tulbure din craniu se tara ceva. Tanarul a fost coplesit de greata. In timp ce varsa, spiritul sau s-a deschis si a inteles. Noaptea nu gandise si nici nu vazuse, iar apa i s-a parut delicios de revigoranta. Gandirea si vazul l-au facut sa verse dimineata.

isi spuse: “Gandirea creeaza bine si rau, viata si moarte. Gandirea creeaza Cosmosul, gandirea domina tot. Fara gandire nu ar exista Cosmos, Buddha, Dharma.” Acum nu mai era nevoie sa caute un maestru – Won Hyo a traversat pustiul si s-a intors in Korea.

Consider ca, general vorbind, constiinta este ceea ce ne deosebeste pe noi oamenii de animale. Acest lucru se poate arata simplu, prin faptul ca animalele nu pot comite suicid. Vreau sa spun prin asta ca, o vaca de exemplu, care nu mai vrea sa suporte viata de la ferma, nu se va arunca de pe o stanca abrupta, sa moara.

Dati-mi voie sa va spun o poveste. Acum peste 1400 de ani, traia intr-o provincie din Korea un tanar pe nume Won Hyo. in timpul unui razboi civil, a vazut cum multi dintre prietenii sai au fost ucisi si multe case au fost distruse. Coplesit de golul lasat de aceasta viata, a plecat in munti pentru a duce o viata de pustnic. Cu toate ca respecta toate canoanele, nu i s-a deschis adevaratul inteles al Dharmei. Crezand ca va gasi un maestru in China, si-a legat traista si a plecat la drum.

Multa vreme a calatorit prin pustiul nordic – mergea ziua si se odihnea noaptea. O data s-a oprit la o oaza unde cresteau cativa copaci. Obosit, s-a prabusit sub unul din ei si a adormit. In timpul noptii, s-a trezit fiindu-i sete. in bezna, a bajbait cu mainile in cautare de apa si a gasit o cupa. A ridicat-o, si auzind apa clipocind in ea, a baut. Era delicioasa. si-a impreunat mainile si s-a inclinat drept multumire.

Dimineata s-a trezit si a vazut ca ceea ce crezuse a fi o cupa, era de fapt un craniu sfaramat, plin cu sange inchegat, de al carui maxilar atarnau bucati de carne uscata. In apa tulbure din craniu se tara ceva. Tanarul a fost coplesit de greata. In timp ce varsa, spiritul sau s-a deschis si a inteles. Noaptea nu gandise si nici nu vazuse, iar apa i s-a parut delicios de revigoranta. Gandirea si vazul l-au facut sa verse dimineata.

isi spuse: “Gandirea creeaza bine si rau, viata si moarte. Gandirea creeaza Cosmosul, gandirea domina tot. Fara gandire nu ar exista Cosmos, Buddha, Dharma.” Acum nu mai era nevoie sa caute un maestru – Won Hyo a traversat pustiul si s-a intors in Korea.

Consider ca, general vorbind, constiinta este ceea ce ne deosebeste pe noi oamenii de animale. Acest lucru se poate arata simplu, prin faptul ca animalele nu pot comite suicid. Vreau sa spun prin asta ca, o vaca de exemplu, care nu mai vrea sa suporte viata de la ferma, nu se va arunca de pe o stanca abrupta, sa moara.

Lipsindu-i constiinta asupra propriei vremelnicii, nu va sti ca va fi moarta dupa acel salt. Concret vorbind, constiinta umana este un fel de camera de control care ne regleaza toata viata. Ce se inregistreaza acolo, exista, ce nu ajunge pana acolo, nu exista.

Astfel nu se pune intrebarea, daca puteti face ceva sau nu. Important este daca sunteti dispus sau nu sa primiti o abilitate in constiinta dumneavoastra sau nu. Presupunand ca sunteti foarte bun in a face un lucru, dar considerati ca nu puteti face acel lucru deloc, l-ati putea face? Bineinteles ca nu. Iar daca ati fi chiar cel mai bun din lume, dar nu v-ar fi venit niciodata ideea de a incerca acel lucru, ce beneficiu va aduce acea abilitate? Niciuna. Asta inseamna ca, tot ceea ce sunteti capabil sa faceti, dar din oricare motiv, nu constientizati, este pierdut pentru dumneavoastra.

Faceti va rog un mic efort si ganditi-va la un lucru pe care sunteti sigur ca nu il puteti face. Ati gasit ceva? Atunci spuneti-mi va rog: cand l-ati incercat ultima oara?

Aceasta problematica poate fi ilustrata cu exemplul elefantului. El este in principiu un animal foarte puternic, care nu ar trebui sa se supuna altora. Problema lui este insa, ca nu este constient de acest fapt. In acest moment toata forta lui devine inutila. Astfel, uriasul elefant va ingenunchea in fata unei doamne minione, pe care ar putea-o catapulta in aer cu o singura lovitura de picior, doar pentru ca ii este frica de ea.

Noi oamenii avem spre deosebire de animale, cel putin teoretic, posibilitatea de ne constientiza fortele si de a actiona in consecinta.

Constientul genereaza deci posibilitati. Pe de alta parte – lucru care se intampla mult mai des – constiinta noastra poate avea un efect inhibator, rapindu-ne astfel din posibilitati.

Dati-mi voie sa va arat un exemplu. Imaginati-va va rog, ca sunteti singur intr-o camera si cantati o piesa sofisticata la pian, piesa pe care ati studiat-o de multe ori. Cum va simtiti? Aveti emotii? Nu prea. Va este teama sa gresiti? Nici atat. Doar nu va asculta nimeni. Pentru ce sa va stresati atunci?

Abia ati terminat de cantat piesa, cand se intampla ceva surprinzator: peretii, care de fapt erau draperii, se ridica, iar dumneavoastra aveti in fata o mare de oameni. V-au ascultat, dupa cum veti afla mai tarziu, zece mii de oameni. Moderatoarea se apropie de dumneavoastra in aplauzele publicului si va roaga sa mai cantati minunata piesa inca o data. Va va reusi cu aceeasi usurinta ca mai inainte? Sau veti avea emotii pentru ca va asculta atat de multa lume?

Dar oare de ce? Ascultatorii au fost acolo de la inceput, fapt care nu v-a deranjat pana acum. Bine, exista o diferenta: nu ati fost constient de prezenta lor; motiv pentru care nu v-a fost teama. Asadar, ceea ce va da emotii nu este publicul in sine, ci insasi constiinta dumneavoastra. Nu se pune problema ca ascultatorii sunt de fata, ci doar faptul ca acum sunteti constient de prezenta lor.

Asa se intampla de pilda ca, in ciuda prezumtiei mult raspandite, hotararile nu le luam niciodata bazandu-ne pe fapte, ci pe ceea ce percepem noi ca fapt. Acest lucru constituie, dupa cum va puteti cu siguranta da seama, o mare diferenta. Important nu este deci, ceea ce exista in fapt. Important este doar ce gandim noi ca este. Realitatea noastra este intotdeauna ceea ce percepem ca fiind real.

Daca am luat hotarari bazandu-ne exclusiv pe fapte, ar fi imposibil sa ne suparam sau sa fim jigniti de afirmatii pe care le-am inteles gresit. Interlocutorul nostru nu a vrut sa ne supere sau sa ne jigneasca si nici nu a spus ceva in acest sens.

In ceea ce priveste informatia perceputa de constiinta noastra, o intrebare devine esentiala: „pentru ce avem receptori?”, „la ce suntem receptivi?” Exista de pilda lucruri care nu ajung in constiinta noastra, doar pentru ca ne-au fost comunicate intr-o limba pe care nu o intelegem. Altele nu ajung in constiinta noastra pentru ca pur si simplu nu le auzim. Animalelor le lipseste receptorul pentru comunicare verbala.

Astfel nu veti putea ameninta telefonic o maimuta si nu o veti putea lamuri ca este periculos sa se urce intr-un copac inalt si ca ar fi mai bine sa o lase balta. Maimuta nu este receptiva la acest fel de influenta. Omul in schimb este.

In alta ordine de idei, noi oamenii avem avantajul de a ne putea, cu putin exercitiu, inchide si deschide constient receptorii dupa bunul plac. inchipuiti-va ca cineva vorbeste urat despre dumneavoastra, dar dumneavoastra nu auziti acest lucru. Va deranjeaza? Prea putin. Chiar daca va vorbeste cineva de rau, motivul supararii dumneavoastra nu este faptul ca cineva a spus ceva urat despre dumneavoastra. Determinant este daca sunteti constient de asta sau nu.

Un caine de pilda, trebuie sa reactioneze daca se simte provocat. El nu are nici o posibilitate sa evite o confruntare, chiar daca aceasta constituie un dezavantaj pentru el. Un om in schimb, poate gandi pur si simplu: „Nu am auzit”. In acest caz, nu ar avea nici o problema, asa este? Credeti-ma: nu trebuie sa auzim tot si nu trebuie sa reactionam la tot. De cate ori va aflati in situatia de a reactiona la un presupus atac, puneti-va intrebarea: „Merita?”

Oamenii de succes se deosebesc in principiu, de ceilalti, prin felul in care isi folosesc puterea gandirii. Totul incepe prin a clarifica faptul ca „forta gandirii”, oricat de frumos ar suna acest termen, nu este neaparat un lucru bun. Dupa cum am demonstrat in exemplul cu pianistul, aceasta se poate ridica impotriva noastra.

Pe de alta parte, aceasta forta modificata a gandirii, este ceva ce trebuie sa gasim in interiorul nostru. Dupa cum a hotarat natura, orice forta vine din interior. Chiar daca unora le-ar placea sa creada altfel, nu exista posibilitatea de a insufla unei alte vietati forta din exterior. in felul acesta, nu putem ajuta o floare sa creasca daca ea insasi nu reuseste sa o faca. ii putem da ingrasamant, o putem uda, ii putem vorbi, dar forta de viata trebuie sa vina de la ea. Daca nu o poseda, planta va muri. Acest lucru este valabil in egala masura si pentru fortele noastre distructive. si acestea vin din interior.

Ganditi-va la exemplul cu jignirea. Cineva spune ceva despre noi, iar noi suntem de parere ca ne-a ranit cu acele cuvinte. De fapt, noi insine suntem aceia care, constient sau nu, sub indrumarea unui oponent, ne folosim propria forta impotriva noastra.

Bineinteles ca este mai comod sa ne spunem ca oamenii ne pot manipula. Acest fapt detine marele avantaj de a ne elibera de raspunderea pentru propriile decizii. Ce sa fac daca cineva ma manipuleaza spre ceva? Luati exemplul reclamelor. Dupa cum se stie, acestea manipuleaza oamenii in a cumpara produse de care de fapt nu au nevoie. Va intreb: cum functioneaza acest lucru? Va ia reclama si va duce la magazin? Sau luati singuri hotararea de a merge acolo si de a cumpara ceva complet inutil? Cine vrea sa-si recapete controlul asupra propriei vieti, trebuie sa inceteze sa-si spuna ca altcineva va prelua raspunderea pentru actiunile sale.

Hotaratoare pentru succes este deci abilitatea de a ne reprograma gandirea in asa fel incat sa lucreze pentru noi si nu impotriva noastra. Cei mai multi oameni insa, isi folosesc gandirea in detrimentul lor. Ce rezulta de aici am vazut deja. Daca aveti in minte termenul de „gandire pozitiva” sunteti pe calea cea dreapta. Cu toate ca aceasta expresie are putin de a face cu lucrul la care probabil tocmai va ganditi. Dati-mi voie sa ma exprim asa: sunt un bun prieten al gandirii pozitive, dar in acelasi timp un mare oponent al „indulcirii cu vorba” a circumstantelor nefavorabile. A doua situatie are dezavantajul de a impiedica orice schimbare. Daca nu exista o problema, de ce s-ar schimba ceva? Chiar si atunci cand nu totul este bine. Daca nu am picioare, nu are nici un sens sa spun: “Ce bine, acum pot sa stau toata ziua in scaunul cu rotile si nu mai trebuie sa merg pe picioare”, nu?

Cuvantul „pozitiv” vine din latinescul „ponere”, care inseamna „a pune, a aseza”. Cuvantul romanesc „pus” are aceiasi radacina. Un om care gandeste pozitiv, nu este deci cineva care „isi indulceste totul din vorbe”. El este mai mult cineva care stie ce vrea. Prin gandirea lui, isi exprima visele, dorintele si ideile.

Opusa lui este gandirea „negativa”. Acest termen deriva din latinescul „negare” care inseamna „a nega”, „a refuza”. Cine se serveste, de altfel ca majoritatea oamenilor , de o astfel de gandire, stie numai ce nu vrea. Imaginati-va ca un „ganditor pozitiv” si unul „negativ” merg la un restaurant. Ospatarul il intreaba intai pe cel care gandeste pozitiv, ce sa ii aduca. Acesta raspunde: „intai o supa de legume, apoi un snitel cu piure de cartofi si un cremsnit.”

Cel care gandeste negativ il intreaba pe ospatar mai intai ce ii poate recomanda din meniu . Acesta ii raspunde: „Va pot oferi o supa de legume!” „Nu, in nici un caz supa de legume!” „Poate un snitel cu piure de cartofi si un cremsnit?” „Nu imi plac snitelele, iar cremsnit, nu multumesc!” Ce credeti ca va primi al doilea client? Nimic. Intrati o data intr-un magazin si cereti vanzatorului „Dati-mi va rog ceva frumos!” Ce veti primi?

Exemplul ne ilustreaza foarte frumos inca un lucru. Cine gandeste negativ, trebuie sa aleaga mereu din ceea ce au creat deja pentru el cei care gandesc pozitiv. Google de pilda. Daca acest motor de cautare nu gaseste nimic despre o tema data, multi oameni vor crede ca intr-adevar nu exista nimic despre acel subiect.

Cum este in cazul dumneavoastra? Sunteti capabili sa ganditi pozitiv? Atunci raspundeti va rog, spontan la urmatoarea intrebare: Cum arata programul dumneavoastra ideal de zi cu zi? Cand va treziti? Unde va aflati? Cum arata camera? Traiti intr-o casa sau intr-un apartament? Ce mancati la micul dejun? Cine este cu dumneavoastra? Credeti-ma, nu este suficient sa spuneti „Nu sunt multumit cu viata mea, asa cum este ea acum.”

Insumat, gandirea pozitiva inseamna a prelua raspunderea pentru propria persoana si a accepta ca lucrurile asupra carora nu actionam nu se vor intampla in interesul nostru. Dar sincer: daca nici dumneavoastra nu va este clar ce anume vreti, cum sa stie altcineva acest lucru?

Doar a sti acest lucru nu este din pacate suficient. De exemplu, la restaurant nu ajunge doar sa avem la dispozitie un meniu variat. Trebuie sa si comandam ceea ce dorim. Astfel, relevanta este intrebarea: ce si-ar dori cineva daca si-ar putea pune o singura dorinta. Eu personal mi-as dori sa am infinit de multe dorinte la dispozitie si apoi m-as gandi pe indelete. insa acesta este o alta poveste.

Adesea este necesar sa facem un pas inapoi si sa privim situatia in liniste. Daca nu suntem atenti, vom comanda ceea ce vrea un altul sa ne serveasca. inchipuiti-va, va rog, ca o organizatie pentru care vreti sa faceti o donatie, va trimite un formular de pe care puteti alege una dintre urmatoarele sume: 1 Euro, 5 Euro, 10 Euro sau o suma oarecare. O a doua organizatie, va trimite un formular identic cu urmatoarele propuneri: 10 Euro, 50 Euro, 100 Euro sau cat doriti sa donati. Veti da in ambele situatii aceeasi suma?

Probabil sunteti de parere ca ati fost manipulati prin tehnica cunoscuta sub numele de „Priming”. Daca ar fi fost acesta cazul, ati fi facut-o singuri, dupa cum am amintit deja. Cert este ca, inclinam foarte tare spre a lua decizii gresite de indata ce intra emotiile in joc. O spun din capul locului: emotiile sunt ceva minunat si important, dar nu au ce cauta in procesul de decizie. Dati-mi voie sa va dau ca exemplu doua tipuri de emotii periculoase: mania si frica.

Sa incepem cu mania. Aceasta are neplacutul atribut de a ne face sa ne simtim invincibili. Micul soricel devine la manie un elefant periculos. Ceea ce multi omit, este faptul ca emotiile trec, la fel ca si durerea. Astfel, dupa un timp elefantul redevine soricel, trebuie insa sa traiasca cu ceea ce a facut ca elefant.

In practica, functioneaza cam asa: cineva care de obicei nu indrazneste sa contrazica, ia pentru a cincea oara un aparat de la reparat. Cand il baga in priza, acesta tot nu functioneaza. Omul pune mana pe telefon, suna la serviciul de relatii cu clientii al firmei, si urla in receptor. stiti ce ii spune lucratorul de la capatul celalalt al firului? „imi pare foarte rau si inteleg pe deplin ca sunteti furios. Dar acest caz a fost prelucrat de colegul meu care nu este aici momentan. Poate sa va sune inapoi intr-o ora?” Va asigur ca daca va suna telefonul intr-o ora, omul va incepe sa planga. si in loc sa schimbe ceva, isi va cere chiar scuze pentru tonul pe care l-a folosit in convorbirea de mai devreme.

Probabil va veti intreba daca renuntarea la manie nu inseamna sa ii lasi pe altii sa faca ce vor cu tine. Bineinteles ca nu. Dar imaginati-va un avocat care se implica personal in fiecare caz. Cat timp credeti ca va putea face aceasta meserie? si va fi el oare mai eficient decat colegul sau care se va duce inaintea instantei de judecata fara emotii si va pleda folosindu-se strict de ratiune?

Problema principala a maniei este ca sfarama barierele pe care nu degeaba le-am construit. Astfel, oamenii imi spun adesea: „Cand sunt furios, am in sfarsit curaj sa-i spun sefului ce gandesc despre el.” Toate bune si frumoase, dar este ceva la mijloc ce nu inteleg. Daca chiar vreti ca seful sa stie ce ganditi despre el, de ce trebuie sa fiti neaparat maniosi pentru a i-o spune? De ce nu mergeti pur si simplu la el si ii spuneti: „stiti ce am vrut sa va zic de multa vreme?”

Foarte simplu: pentru ca exista un motiv pentru care va ascundeti parerea, atata timp cat nu sunteti furios. De fapt nici nu vreti ca seful sa o afle. In general nu exista nici un motiv ca oricine sa afle ce credeti despre el.

Cea de-a doua emotie, cel putin la fel de periculoasa este frica. Sa lamurim un lucru: nu confundati frica cu respectul. Respect vom avea fata de o situatie si asta ne poate salva viata. Frica in schimb, ne este de o situatie. Astfel, nu are nici un sens sa ne lamurim singuri ca nu ne este frica sa sarim de pe turnul de televiziune. De asemenea, este o idee buna sa lasam un tigru care doarme, sa doarma si sa trecem tiptil pe langa el. Toate acestea eu le denumesc respect.

O idee mai putin buna, este sa ne fie frica o data ce am trezit tigrul. Cand vorbesc oamenilor despre frica, aud foarte des doua lucruri. In primul rand ca frica este importanta pentru ca activeaza formal puteri supraomenesti. si in al doilea rand, faptul ca, in starea de frica actionam instinctiv si deci deosebit de corect.

Sa vedem. in ceea ce priveste puterile, va pot asigura ca intr-o situatie in care fugiti de un tigru, avand frica in san, veti alerga cat va vor tine picioarele, iar tigrul se va plimba plictisit langa dumneavoastra. Pe de alta parte, frica va va sugera sa scapati cat puteti de repede prin fuga. Daca stim ca tigrii nu ataca niciodata din fata, ci mereu din spate, observam cat de gresit a fost sfatul pe care vi l-a dat frica.

Aici vreau sa clarific un lucru: este imposibil sa inhibam generarea de emotii. Putem insa impiedica emotiile sa ne controleze actiunile. Important in aceasta directie este si aspectul ca emotiile ne suprima intuitia. Altfel spus, la manie actionam impotriva intuitiei.

Imaginati-va deci, ca va conduceti masina pe o sosea de munte periculoasa, plina de curbe. Nu exista limita de viteza, dar instinctul dumneavoastra va spune ca 40km/h este viteza maxima cu care puteti circula in siguranta pe aceasta sosea. Mai mult ca sigur veti conduce cu aceasta viteza. Acum inchipuiti-va ca tocmai ati avut o cearta crunta cu un client. Sunteti furios si agresiv, cum nu ati mai fost de mult. Veti conduce intr-adevar cu aceeasi viteza ca inainte?

Daca tot nu este posibil sa impiedicam generarea emotiilor, putem macar sa incercam sa evitam situatiile care sfarsesc de obicei in manie. in aceasta categorie intra situatiile in care ne simtim atacati. in cadrul seminariilor mele, ii intreb pe participanti care este cea mai rapida si eficienta metoda de a semnaliza cuiva ca vrem sa ne luptam cu el. Pentru asta nu e nevoie de cuvinte si nici de amenintari. Este suficient sa ne apropiem prea mult de celalalt. Sa ii incalcam deci limitele. Aceasta actiune este perceputa de oricare fiinta de pe fata pamantului drept un atac.

Acum va intreb: are oare fiecare om care se apropie prea mult de dumneavoastra de gand sa lupte? Sau exista oare si alte motive pentru care cineva va va incalca limitele? Este posibil ca dumneavoastra sa nu va fi delimitat clar sau deloc granitele, si astfel presupusului atacator sa nu-i fie clar ca le incalca?

In Austria, mi s-a intamplat sa ma plimb pe o pajiste si dintr-o data cineva sa vina la mine extrem de agresiv si sa inceapa sa tipe sa plec de pe proprietatea lui. Nici un gard, nimic nu indica faptul ca m-as fi aflat pe terenul lui. Reactia mea a fost in consecinta. Dupa parerea mea, greseala se afla de partea celui care nu este pregatit sau nu este capabil sa isi traseze limitele, astfel incat ele sa fie clare si vizibile. Dar de ce nu fac oamenii asta?

Cred ca motivul este parerea raspandita, potrivit careia oamenii au o problema cu barierele. Pentru dumneavoastra cum este? Ati incercat vreodata sa parasiti o camera prin perete? Sau acceptati limitele si folositi usa? Oamenii au intr-adevar o problema cu barierele, dar cu cele pe care nu le pot percepe.

Inchipuiti-va ca voi stinge lumina aici in sala si se va face bezna. Dintr-o data, scaunele pe langa care ati trecut lejer, devin o problema. Va veti enerva, cel tarziu a treia oara, cand va veti fi lovit de perete.

Dupa cum spuneam: nu din pricina barierelor in sine, ci pentru ca nu le puteti percepe. Asadar, pentru a evita lupta si emotiile conexe acesteia, trebuie neaparat sa va ganditi sa trasati si sa comunicati clar care va sunt limitele, astfel incat nimeni sa nu le poata incalca fara sa vrea.

Daca va este greu sa o faceti, ganditi-va invers: limitele arata celorlalti, de asemenea, pana unde pot merge in siguranta. Spun aici acest lucru, pentru ca adesea oamenii fara stima de sine au probleme in a trasa limite. Ma refer concret la acei oameni care nu indraznesc sa ceara bani pentru munca lor si care fac totul gratis. Foarte amabil din partea lor, daca am nevoie de ceva o data sau de doua ori. Dar ce fac daca am nevoie de ajutor mai des?

Daca stiu ca un serviciu ma costa 5 Euro de fiecare data, suma pe care o platesc pur si simplu, pot cere implicarea celuilalt ori de cate ori vreau, fara sa ma simt vinovat. insa nimeni nu cere ajutor gratuit de 20 de ori. Va trebui deci sa caut pe altcineva; si asta nu pentru ca sunt nemultumit cu serviciul prestat, ci pentru ca cineva nu este pregatit sa-mi traseze limite.

In afara de emotii exista multe alte posibilitati de a paraliza puterea propriei gandiri, in asa fel incat toate celelalte sa treaca pe langa tine. Una din cele mai eficiente metode este blocajul indus de tehnica de gandire pe care o numesc „gandirea daca”. Ma refer aici la un gand de genul: daca as fi facut ceva diferit in trecut, situatia actuala, ar fi fost mai buna. Din capul locului: nu exista „daca”. Chiar de ar fi fost mai buna cealalta cale, nu ati urmat-o, asa ca puteti uita acea optiune.

Pe de alta parte, si aici exista o problema. Chiar daca cealalta cale pare, retrospectiv privind, mai buna, cine va promite ca aceasta nu v-ar fi dus in iad, daca ati fi urmat-o?

Fiecare evaluare a unei decizii, are la origine o serioasa greseala de gandire. Anume, ipoteza ca oricine ar fi actionat la fel cum am actionat noi, daca am fi facut ceva diferit. Ceea ce bineinteles nu este cazul. Va puteti imagina ca jucati sah cu un campion mondial. Bineinteles ca veti pierde; adversarul dumneavoastra este pana la urma campion mondial.

Dupa terminarea jocului analizati de ce ati pierdut si constatati ca la a 17-a mutare ati facut o greseala. Daca ati fi mutat atunci regina pe C5 in loc de C3, ati fi castigat partida. Chiar credeti asta? Campionul mondial nu ar fi reactionat la mutarea dumneavoastra si nu ar fi jucat in continuare altfel?

Cel putin la fel de ineficienta este readucerea la viata a emotiilor uitate de mult, prin trairea in trecut. In acest sens trebuie stiut ca, creierul uman nu poate deosebi daca un fapt s-a petrecut cu adevarat, daca ne amintim de ceva sau doar ne inchipuim un lucru. Altfel nu s-ar inspaimanta nimeni la filmele de groaza.

Ce este perfid la aceasta forma de autoblocaj, este ca nu ne putem gandi la doua lucruri in acelasi timp. Cine nu crede, poate incerca sa-si scrie cu mana dreapta in aer propriul nume si in acelasi timp sa calculeze cat fac 24 ori 36. Daca va reuseste, inseamna ca faceti parte din acei putin oameni care sunt capabili de „multitasking”. Cine nu vrea sa scrie si sa calculeze, poate viziona urmatorul clip care arata cat de limitat poate fi spiritul nostru cateodata.

Cine se ocupa permanent cu „daca” si cu fapte de mult trecute, nu mai are timp sa gandeasca eficient in prezent. in cele din urma ii lipsesc atentia si energia, irosite inutil, nedirectionate acolo unde are nevoie de ele pentru a avea succes: aici si acum.

Cea mai importanta functie a constiintei noastre este, dupa parerea mea, aceea de a fi o unealta a schimbarii. Ca oameni, avem posibilitatea ne a ne lua viata in maini si de a o modela dupa propriile noastre concepte.

Trecand peste intrebarea de unde venim, ne este mereu deschis sa mergem incotro dorim. Astfel, cu ajutorul unei gandiri corecte, un om lipsit de orice succes poate sa reuseasca, iar un om nefericit, sa gaseasca fericirea.

Personal nu vad succesul ca pe o consecinta a vreunor bogatii mostenite sau a unor talente innascute. Pentru mine reusita nu este altceva decat urmarea luarii si aplicarii hotararilor corecte. Daca ar exista intr-adevar o legatura intre ce aduce un om in lume si felul in care isi duce viata, atunci nici un om nascut sarac nu ar trebui sa ajunga sus si nici un om nascut bogat sa ajunga pe strazi. Avand in vedere ca viata ne dovedeste zilnic contrariul, putem ignora aceasta teorie.

Pana la urma ajunge si alegerea numerelor corecte la loto, pentru a schimba radical o viata. Chiar daca problematica originii ar usura oarecum lucrurile, nu este nici aceasta un criteriu definitoriu. Daca ar fi asa, nu ar exista nici austrieci sortiti esecului, nici romani de succes. si totusi doar cu hotararile luate, treaba nu este facuta. Ele trebuie si puse in aplicare. Doar recunoasterea faptului ca trebuie schimbat ceva si disponibilitatea de a o face, nu inseamna schimbare. Faptul ca atunci cand mi-e foame sunt dispus sa-mi gatesc ceva, nu ma satura, nu?

Ramane un ultim punct pe care doresc sa-l abordez in acest discurs: ne aflam intotdeauna in locul in care ne pozitionam singuri. Este demonstrat faptul, ca oamenii vad mereu ceea ce se asteapta sa vada. Ganditi-va la urmatorul lucru: intr-o discutie despre existenta lui Dumnezeu, veti crede mai degraba pe cineva care pretinde a fi preot, sau pe cineva care spune ca este muncitor in constructii? Chiar daca acum considerati ca un teolog are mai mult habar despre subiect, de unde stiti ca interlocutorul dumneavoastra este intr-adevar preot? si totusi, veti cantarii afirmatiile acestei persoane altfel.

Multa vreme am format fotografi profesionisti. In mod repetat am fost intrebat cum ar trebui sa abordeze clientii. Raspunsul meu a fost: »Foarte simplu. Du-te si spune: Buna ziua. Sunt cel mai bun. Cu ce va pot fi de folos? « Interesant este ca aceasta afirmatie este primita cu zambete de neincredere. Cum poate cineva spune despre sine ca este cel mai bun?

Dati-mi voie sa reformulez intrebarea: Doriti sa trimit la nunta dumneavoastra pe cel mai bun al 5-lea sau pe cel mai bun al 6-lea fotograf al meu?

A fi cel mai bun nu are nimic de a face cu a fi mai bun decat oricine altcineva. inseamna pur si simplu a da ce ai mai bun din tine. Dar daca nici dumneavoastra nu plecati de la premisa ca sunteti cel mai bun in ceea ce faceti, cum ar putea ceilalti sa o faca? Daca nici macar dumneavoastra nu sunteti dispus sa va respectati, cum puteti pretinde respect de la altcineva? Nu exista nimeni cu care sa va masurati in afara de dumneavoastra insiva.

Idea de a te compara cu altii, aduce dupa sine si alte dezavantaje: relativizeaza cu ceva ghinion propriul esec si impiedica prin asta imbunatatirea. Imaginati-va de pilda ca ati scos un produs pe piata, din care trebuie neaparat sa vindeti 500 de bucati in primul an, astfel incat sa devina un succes. Anul a trecut si faceti bilantul: 320, 321, 322. Ati vandut 322 de bucati, dar ar fi trebuit sa vindeti 500 de bucati. Cum va simtiti? Banuiesc ca nu bine.

Acum insa am o veste buna pentru dumneavoastra. Concurentul dumneavoastra cel mai dur, cel care a investit de fiecare data cel putin de cinci ori mai mult decat dumneavoastra, stiti cat a vandut? 186 de bucati! Va simtiti mai bine, asa-i?

Dar de ce? Cu ce va incalzeste faptul ca celalalt a vandut si mai putin decat dumneavoastra? Cu absolut nimic. si totusi va simtiti mai bine, cu toate ca nu ar trebui. Altfel spus, nu aveti de ce sa va interesati de vanzarile competitorului dumneavoastra. Concentrativa doar pe a da ceea aveti mai bun si atat.

Cea mai importanta premisa in a atinge un scop, este si ramane disponibilitatea interioara de a ajunge acolo. De indata ce credeti ca nu este posibil, veti actiona in asa fel incat va va fi intr-adevar imposibil. Nu uitati ca pana si cea mai mare forta va este inutila atata timp cat nu sunteti pregatit sa o aduceti in constient.

La urma urmei, secretul succesului nu este altceva decat constientizarea faptului ca si in dumneavoastra sta capacitatea de a reusi sa obtineti orice pe lumea aceasta. Folositi ce este in dumneavoastra si traiti-va visul. Va doresc mult succes.

Multumesc pentru atentie.
Mailen


Bernhard Moestl

macht seit vielen Jahren als mehrfacher Bestseller-Autor und international gebuchter Vortragsredner das Jahrtausende alte Wissen Asiens für den westlichen Erfolg nutzbar.

Es gibt noch so vieles

das wir Ihnen gerne anbieten möchten: Kostenlose Info-Talks, spezielle Downloads sowie An- und Einsichten zu aktuellen Themen. Exklusiv für Leser unseres alle 14 Tage erscheinenden »Denkanstoß«. Sind Sie dabei?